Cum să Îți Transformi Viața

Carte electronică (e-book) gratuită

Descărcarea gratuită a cărții electronice, Cum să Îți Transformi Viața, disponibilă în formatele Epub și Kindle, este un cadou special pentru toată lumea de la autor, Venerabilul Geshe Kelsang Gyatso. El explică faptul că această carte este potrivită în special pentru ca oamenii din ziua de astăzi să găsească fericire pură și durabilă și să realizeze sensul real al vieții umane.

În introducere, acesta spune :

 

‘Prin practicarea instrucțiunilor prezentate în această carte ne putem transforma viața dintr-o stare de nefericire într-una de fericire pură și veșnică. Aceste instrucțiuni sunt metode științifice pentru a ne îmbunătăți natura umană. Toți trebuie să fim binevoitori și cu o inimă bună, pentru că în acest fel ne putem rezolva propriile probleme, precum și pe cele ale celorlalți și putem da sens vieții noastre. Fiecare ființă vie are aceeași dorință elementară - să fie fericită și să evite suferința. Chiar și nou-născuții, animalele și insectele au această dorință. Aceasta a fost dorința noastră principală din timpuri fără de început și ne însoțește mereu, chiar și în timpul somnului. Ne petrecem toată viața muncind din greu pentru a împlini această dorință.’

 

cum sa iti transformi viata

“Aceste instrucțiuni sunt metode științifice pentru a ne îmbunătăți natura umană.”

(Nu necesită înregistrare)

Formate Fișier Epub și Kindle

Cum să Îți Transformi Viața, ce poate fii descărcat gratuit, este disponibil în format 'Epub' și 'Kindle', poate fii citit pe PC, Mac, Android, iPhone, iPad, iPod, Telefon Windows și majoritatea celorlalte dispozitive mobile.

Dacă ai acest text prețios disponibil în format de carte electronică, îl poți citi oriunde te-ai afla. De asemenea, poți beneficia de alte funcții pe care le oferă eReaders, cum ar fi adăugarea propriilor evidențieri și notițe. Unele aplicații oferă chiar și o funcție de „citire cu voce tare”.

 

Pentru sfaturi utile despre descărcarea și instalarea cărții tale electronice gratuite, te rugăm să vizitezi secțiunea noastră cu Întrebări frecvente.

                             (Nu necesită înregistrare)

Sfaturi pentru Viață - Serie de Email-uri
Această serie de e-mailuri îți oferă o practică sugerată din carte în fiecare săptămână, care te va ajuta să-ți antrenezi mintea și să-ți îmbunătățești viața.

 

Apreciem confidențialitatea ta, iar e-mailul tău nu va fi transmis terților. Ai opțiunea de a te dezabona în orice moment utilizând linkul de dezabonare din partea de jos a fiecărui e-mail sau contactând [email protected]